Construite de așa natură încât să consume cât mai puține resurse, locuințele NORBURG folosesc aproape atât de multă energie pe cât produc, respectând standardul nZEB.
Casele NORBURG sunt gândite și create să fie eficiente energetic și să asigure un climat interior confortabil, indiferent de anotimp prin termoizolație, sisteme de ventilație, ferestre mari, orientate încât să capteze mai multă lumină naturală.
O locuință pasivă implică un nivel ridicat de eficiență energetică, cu avantaje pentru mediul înconjurător și pentru oamenii care trăiesc în ea. Mai sustenabil, mai sănătos și mai economic – practic, mai multe surse de confort și mai multă energie pentru o viață activă.
Bine ai venit în universul NORBURG Stupini Village, unde locuințele noastre îți oferă mai mult decât un spațiu generos și luminos - te invită într-o experiență unică de viață activă și plină de bucurii!
Inspirate din cultura nordică, locuințele NORBURG sunt gândite în special pentru cei care pun preț pe durabilitate și funcționalitate și tind spre un stil de viață eco, inteligent, ordonat.
Fiecare locuință NORBURG este concepută cu dragoste și atenție pentru detalii, oferindu-ți spații primitoare și luminoase, astfel încât să te simți mereu în armonie cu tine însuți. Cu încăperi atent compartimentate, garantăm atât intimitatea necesară, cât și libertatea de mișcare pentru momentele speciale din viața ta.
Am transpus în concret aceste concepte prin sisteme smart de reglare a temperaturii, pardoseli calde, sisteme de ventilație cu dublu flux și termoizolare care limitează consumul energetic. Pentru exterior, am ales tencuieli decorative în culori pământii, totul în armonie cu natura.
Eficiența termică și energetică a fost una dintre preocupările noastre în construirea locuințelor – de la materiale, la soluții implementate efectiv. Smart, eficient și durabil sunt cele trei principii care ne-au ghidat.
Materialele folosite pentru izolațiile termice reglează temperatura și reduc necesitatea folosirii echipamentelor de încălzire sau răcire. Fiecare casă dispune de pompă de căldură aer-apă. Controlul temperaturii se va face individual pentru fiecare încăpere, atât local, cât și de la distanță prin intermediul unei aplicații mobile.
Senzația de confort și căldură începe cu primele ore ale dimineții, imediat ce cobori din pat. Casele din NORBURG Stupini Village dispun de încălzire prin pardoseală. Sistemele de ventilare cu recuperare de căldură mențin căldura în încăpere în timpul iernii, iar în timpul verii păstrează răcoarea aerului condiționat, ceea ce înseamnă economii semnificative la energia consumată de instalația termică și de aerul condiționat.
În plus, te bucuri de durabilitate.
Obiecte sanitare de calitate superioară, din ceramică sau porțelan, mobilier atent ales și oglinzi bine iluminate utilează băile până la cel mai mic detaliu, ca să scapi de grija amenajării.
Gresia este porțelanată, rectificată și mată, adică precisă și uniformă, cu un aspect perfect.
Materiale alese cu gândul la confort
Toate materialele și tehnologiile folosite mențin un standard arhitectural de referință pe piața imobiliară. Le-am ales cu gândul la confort și pentru simplificarea vieții viitorilor membri ai comunității NORBURG.